Медиа
Î.S. „Moldelectrica” inițiază consultări publice asupra procedurilor și cadrului contractual pe Piața de Echilibrare
Î.S. „Moldelectrica” inițiază consultări publice asupra procedurilor și cadrului contractual pe Piața de Echilibrare
În vederea asigurării transparenței și implicării active a tuturor participanților din sectorul energetic, Î.S. „Moldelectrica” inițiază consultări publice asupra procedurilor și cadrului contractual pe Piața de Echilibrare.
Acest proces are loc în contextul implementării noilor mecanisme prevăzute de Regulamentul Pieței de Energie Electrică (RPEE) și urmărește consolidarea unui cadru funcțional și eficient, care să sprijine dezvoltarea durabilă și competitivă a pieței de energie electrică din Republica Moldova.
Prin aceste consultări, ne propunem să colectăm opinii, propuneri și recomandări de la actorii pieței și de la publicul interesat, pentru a asigura un cadru cât mai clar, echitabil și aliniat bunelor practici europene.
Toți doritorii la ședințele publice au posibilitatea de a interveni cu comentarii, observații și propuneri aferente proiectului:
în formă scrisă la adresa: Î.S. „Moldelectrica”, MD-2012, Republica Moldova, mun. Chișinău, str. V. Alecsandri, 78;
în format electronic la adresa: cancelar@moldelectrica.md;
termen-limită: 19.09.2025, ora 09:00.
Detalii suplimentare, inclusiv documentele aferente consultărilor, pot fi accesate aici:
https://moldelectrica.md/ro/electricity/public_hearings
Î.S. „Moldelectrica” încurajează participarea tuturor celor interesați și vă invită să contribuiți la acest proces important pentru viitorul pieței de energie electrică.
Последнее обновление: 18.09.2025